Expozitia "Arte in Dialog" - Titi Ceara si Francois Felten la Galeria Simeza, Bucuresti

8 ianuarie 2009 - la galeria Simeza din Bucuresti - una dintre galeriile de arta cele mai vechi si mai cunoscute ale Bucurestilor - a avut loc vernisajul expozitiei "Arte in Dialog", care prezinta artistii plastici François Felten, pictor din Luxemburg si Titi Ceara, sculptor din Romania, invitati ai Fundatiei Paneuropa Romania. Vernisajul a avut loc in prezenta celor doi artisti, a unui numeros public, a reprezentatilor mass media romanesti. (Album)

Presedintele Fundatiei Paneuropa a prezentat publicului pe cei doi artisti, mentionand ca este vorba de prezentarea unui "dublu debut", realizat de cei doi artisti in timp, la interval de peste zece ani.

Astfel, Titi Ceara prezinta in cadrul actualei expozitii imagini ale sculpturilor in lemn pe care le-a realizat in cadrul primei sale prezente in Luxemburg, in 1995, cand Marele Ducat a fost, pentru prima oara, "capitala europeana a Culturii". La acea vreme, Titi Ceara a fost selectat dintre candidatii mai multor tari europene pentru talentul sau de a lucra in lemn si a participat, timp de doua luni, la Tabara Internationala de Sculptura organizata in aer liber, Parcul Belair, din capitala Marelui Ducat, realizand un ansamblu de peste 20 de sculpturi in lemn. Sculpturile au fost plasate apoi in Parcul mentionat.

Desi lucreaza cu egala dezinvoltura in lemn, marmura sau bronz (realizand si desene de sculptor de o mare frumusete si valoare artistica), Titi Ceara prefera si atinge desavarsirea in sculptura in lemn, realizand lucrari de la simple pana la cele de o remarcabila finete si iscusita caligrafie. Sculpturile sale sunt inspirate din teme biblice, traditii populare romanesti sau din cunoasterea universala: Sarutul lui Iuda, Cain si Abel, Pieta, Spirala Vietii, Roata Mare, Arcasul s.a.

 

La randul sa, Francois Felten este, de asemenea, prezent cu o prima expozitie in Romania, cu un numar insemnat de picturi de marime mare si mijlocie, realizate acrilic pe panza.

Francois Felten, unul dintre pictorii reprezentativi ai Luxemburgului de astazi, ne ofera o pictura fascinanta si plina de vigoare, incarcata de lumina si culoare. Tusele sale sunt viguroase, clare, autorul nu are ezitari in a-si exterioriza cu completa franchete imaginatia, debordanta, de altfel, facandu-ne martori si partasi ai unei lumi noi, incarcate de mistere si totusi atat de cunoscuta noua.

Admirandu-i pictura, nu poti sa nu remarci apropierea ideatica de creatia din diferite zone ale Romaniei. Daca Francois Felten ne-ar spune acum ca este din Maramures, n-am putea sa-l contrazicem prea convingator in prezenta numeroaselor figurine si masti care ii umplu prea adesea panzele, dupa cum nu ne-ar mira daca ar spune ca este din Moldova, avand in vedere ca unele tablouri ale sale imprumuta din culorile si formele volburii in care sunt purificati, la judecata de apoi, cei care au trecut in lumea de dincolo, pentru a reveni pe pamant, purificati, o data cu fiul Domnului. Este o regasire, peste distante si timp, a unor imagini pereche, care ne duc cu gandul la izvorul unic al trecerii noastre prin lume, la care ne vom intoarce si noi in cele din urma, pentru a incheia un ciclu acolo unde spirala devenirii universale asteapta sa ne deschida un alt ciclu.

Pentru Francois Felten, dupa cum insusi impartaseste, "pictura este viata lui". Desi a facut studii de filozofie (Bruxelles) si teologie (Innsbruck), urmand o cariera teologica, el a continuat imediat cu studii de pictura (Bruxelles) sI de desen(Luxemburg), pictand cu neostenita si permanenta inspiratie si vigoare inca din copilarie.

Nu putem sa incheiem fara a cita si parerea autorizata a Marianei Wathelet, critic de arta in Luxemburg, care a urmarit de mai multa vreme evolutia artistului luxemburghez si noteaza cu adanca inspiratie la adresa acestuia: "anonime, ca si cum lipsa titlurilor le-ar putea da o noua promisiune de libertate, operele sale concentreaza atentia asupra continutului... panzele sunt populate de vibratii de plante, de animale, de oameni si pasari imaginare, apropiate de cele cunoscute in copilarie sau in visurile cele mai nebunesti ... viguros pana la violenta, tandru pana la inocenta, pitoresc si amuzant, penelul lui Francois Felten inainteaza intr-un univers comun, in care noi, publicul, suntem paradoxal prezenti si asta pentru ca artistul ne invita cu toate asteptarile si istoriile noastre, cu toate sperantele, placerile si iubirile noastre".

Expozitia a fost deschisa pana la 22 ianuarie 2009.

 

Click to go to the Homepage!
© 2007 Fundatia Paneuropa Romania

Toate drepturile rezervate