Al VI-lea Congres Bianual EuPRA - Construind punti: Arhitectura Europeana de Pace pentru Integrare si Angajament, Tirana, 22-25 Iulie 2009

Congresul s-a desfasurat sub calda ospitalitate - atat ca vreme, cat si a inimilor - oferita generos de gazdele din acest an, respectiv Universitatea Europeana din Tirana. O multumire speciala trebuie adresata prof.dr. Enika Abazi, decanul Facultatii de Stiinte Sociale a Universitatii, care, in calitate de organizator din partea tarii gazda, a cheltuit mult timp si energie pentru a pune la dispozitie nu numai conditii prielnice desfasurarii corespunzatoare a unei intalniri rodnice, dar a oferit si posibilitatea de a admira cateva din frumusetile si realizarile Albaniei de astazi.

Participantii au avut privilegiul de a intalni personal si a asculta personalitati stiintifice precum prof.dr. Haakan Wiberg, fostul director al COPRI, Copenhaga, Danemarca, prof.dr. Luc Reychler, de la Universitatea din Louvain, director al Centrului de Cercetari asupra Pacii, prof.dr.Egbert Jahn, Universitatea din Mannheim, dr. Mark Evans, Universitatea din Swansea, Marea Britanie, prof.dr.Albert Doja, membru al Academiei de Stiinte a Albaniei, prof.dr. Judit Balazs, Ungaria, profesor visitator la Institutul Tehnologic Superior din 10th of Romadan City, Egipt, prof.dr.Hanne-Margret Birckenbach, Universitatea Justus-Liebig, Germania, prof.dr. Christian Wellmann, Universitatea din Kiel si multi altii.

A fost o intalnire fructuoasa, in cadrul careia studiile prezentate si dezbaterile care au avut loc s-au concentrat pe teme la ordinea zilei, precum "Conflict si Identitate in Societatea Statelor", "Arhirectura UE de securitate si extinderea", "Angajamentul UE de securitate si pace in Europa de Sud-Est", "Pacea si valorile", "Balcanii de vest in zona de securitate Euro-Atlantica", "Aspecte juridice ale gestiunii pacii", "Valorile culturale si constructia pacii".

O excursie la Vlora, pe litoralul Adriaticei, a oferit participantilor la Congresul EuPRA posibilitatea sa vada o particica din Albania noua - cu trecut, prezent si cu un viitor care se construieste, luminos, sub ochii nostri.

Presedintele Fundatiei Paneuropa a facut o prezentare, in cadrul Congresului, despre "Extinderea Uniunii Europene - contributie la stabilirea unei zone de pace, securitate, dezvoltare si prosperitate in intreaga Europa" si a participat, de asemenea, la dezbateri.

Urmatorul Congress EuPRA va avea loc, cel mai probabil, in Finland, in 2011, dupa cum s-a angajat profesorul Unto Vesa. A fost adresata, totodata, o invitatie, de a participa la Conferinta Bianuala a IPRA, asociatia-mama, care se va desfasura in iulie 2009, in Sidney, Australia .

Album - Imagini de la Congres